ISBN | 978-606-992-351-1 |
Format | 20 x 13 |
Legătorie | broșată |
Colecția | Memoria |
Conținut | documentar |
Număr de pagini | 32 |
Interior | policromie |
Data apariției | octombrie, 2019 |
Ediția | I |
Coperta | color, paperback |
Ighişu Vechi nu este numai un sat mic şi aparent neînsemnat de pe Valea Hârtibaciului, care abia mai adăposteşte azi vreo trei sute de suflete, ci este locul care a dat naștere unor personalitați ale științei și culturii românești și mondiale, între care cea mai remarcabilă este cea a academicianului Liviu Constantinescu, un om de o ţinută morală şi profesională de excepţie.
Liviu Constantinescu a deschis ochii spre lume la 26 noiembrie 1914 în Ighişdorful Român (în dialectul săsesc Eibesdorf), comitatul Sibiu, Austro-Ungaria. A fost al doilea dintre cei cinci copii ai preotului Romul Constantinescu din Ighişu Vechi şi al Anei, născută Dancăşiu, din Răşinari. Devenit geofizician, profesor universitar, membru al Academiei Române, este considerat astăzi, împreună cu Sabba S. Ștefănescu, drept fondator al școlii românești de geofizică. Secția de Științe Geonomice (științe ale Pământului) a Academiei Române îi poartă numele.
CARIERA ȘTIINȚIFICĂ
După reforma învățământului, a fost succesiv conferențiar, profesor, profesor șef de catedră între anii 1949 și 1975, la Catedra de Geofizică ce a funcționat întâi la Institutul de Mine, apoi la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie și în fine la Universitatea din București. Liviu Constantinescu a predat cursuri de geomagnetism și prospecțiuni magnetice, gravimetrie și prospecțiuni gravimetrice, seismologie și radiometrie. A fost ales prorector al Institutului de Petrol, Gaze și Geologie în anul 1970, funcție pe care a deținut-o doar un an. După mutarea Facultății de Geologie Tehnică la Universitatea din București, în anul 1973, a fost profesor, iar după pensionarea sa prematură, din anul 1975, cauzată de refuzul de a se înscrie în partidul comunist, a activat ca profesor consultant.
În anul 1961 a luat ființă, sub conducerea lui Sabba Ștefănescu, Centrul de Cercetări Geofizice al Academiei, iar Liviu Constantinescu a condus Secția de Geofizică Aplicată și ulterior și pe cea de Seismologie.
Din anul 1962 s-a aplecat asupra studiilor de seismicitate a României, în colaborare cu geofizicianul Dumitru Enescu, elaborând un model care descrie producerea cutremurelor intermediare de la curbura Carpaților Orientali. De asemenea, au analizat relațiile energie-magnitudine-intensitate pentru cutremurele din Vrancea, stabilind parametrii regimului seismic al zonei respective. În anul 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei la Secția de Geologie, Geofizică și Geografie, iar din anul 1967 a fost membru în Biroul și Comitetul Executiv al IUGG până în anul 1975, fiind vicepreședinte al UIGG între anii 1969 și 1971. Din anul 1970 a fost membru în Consiliul de conducere al Centrului Seismologic Internațional până în anul 1974 și în consiliul de conducere al Societății Geofizice Europene până în anul 1975, devenind vicepreședinte al Comisiei Seismologice Europene în anul 1972 până în anul 1976.
A fost membru al grupului de studiu privind „Metode seismice pentru monitorizarea exploziilor subterane” de la Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI) (1968-1970); membru (și președinte prin rotație) al comitetului de coordonare al proiectului PNUD/UNESCO pentru studiul seismicității regiunii balcanice (1970-1977).
În anul 1974 a scris lucrarea „Mesaje ale Pământului în descifrări actuale”, lucrare care s-a dorit a fi poarta către o suită de cărți de popularizare a științelor geonomice, intitulată „Noi și Pământul”, dar acest proiect nu s-a realizat din cauza blocării politice a activității profesorului.
Lucrarea a fost reeditată în 2014 cu ocazia Centenarului nașterii academicianului Liviu Constantinescu. Evenimentul a fost organizat de Secţia de Ştiinţe Geonomice a Academiei Române.
După răsturnarea dictaturii comuniste, Liviu Constantinescu a revenit din retragerea forțată care durase 15 ani. Ales membru titular al Academiei Române în 1990 (era membru corespondent din 1963) și președinte al Secției de Științe Geonomice (1990-1994), s-a angajat cu hotărâre pentru renașterea Academiei Române și a geofizicii românești. Până la retragerea definitivă (1995) a fost președinte al Comitetului Național Român de Geodezie și Geofizică, al Societății Române de Geofizică și preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Geonomice al Academiei Române. Termenul de Științe Geonomice a fost introdus de Acad. Liviu Constaninescu și reuneşte, sub aceeaşi denumire, toate domeniile științifice care se ocupă cu studiul Pământului, incluzând, fără a se limita la geofizică, geologie şi geografie.