Relațiile dintre Agenția Centrală de Informații (CIA) a Statelor Unite, KGB din Uniunea Sovietică (dar și predecesoarea organizației – NKVD și urmașele ei – GRU, FSB) și Departamentul Securității Statului (DSS) din România comunistă se dovedesc a fi o încrengătură adesea bizară și cu asupra de măsură explozivă a comunităților de intelligence de dinainte de 1989, dar cu efecte semnificative și mult după aceea (de pildă, cazul închisorii secrete a CIA de la București, unde s-a practicat tortura și pentru care statul român a fost condamnat fără echivoc la CEDO). În fapt, ceea ce se întâmplă cu adevărat în lumea serviciilor secrete americane și rusești pare să nu aibă nicio legătură cu ceea ce oamenii de rând își închipuie, dar uneori nici președinții statelor respective nu sunt la curent cu unele detalii ale operațiunilor aflate în desfășurare. Iar impactul acestora asupra României este, ca întotdeauna în istorie, unul absolut devastator!
Pisica bionică, testarea efectelor LSD, „cinci moduri de a gândi iarna în România” și alte afaceri ale CIA, de la tenebros la ridicol
KGB-ul și fenomenul de masă al „turiștilor sovietici”, iarna, în România
Securitatea și „agenturile străine” în decembrie 1989
Colecția SECOLUL XX – 20 DE MISTERE ESENȚIALE (20 volume)
Colecție promovată de ziarul LIBERTATEA, Radio România Actualități, Radio România Regional, București FM, Radio Sport Total, Radio Napoca FM, Radio Impuls FM și Bucatarescu.ro
Istoria nu mai este demult, pentru nimeni, ceea ce scrie în manualele de istorie sau, în orice caz, nu doar ceea ce consemnează, părtinitor, acestea.
Atât de aproape de noi dar atât de departe de... adevăr, Secolul XX a fost, poate, cel care a născut cele mai mari mistificări istorice și cel în care istoria nu a fost doar trunchiată și „coafată” pe ici, pe colo, prin părțile mai mult sau mai puțin esențiale, ci chiar de-a dreptul amputată neconcesiv, deformată grotesc și mistificată grosolan, în slujba unei ideologii totalitare sau a alteia, a unui dictator sau a unui grup de interese oculte, dominând din înălțimile puterii absolute o țară, un popor, un grup etnic, cultural sau lingvistic, un continent sau însăși Planeta!