Teza de doctorat pe care am elaborat-o încearcă să surprindă, pe de o parte, aspectele descrise în literatura de specialitate, prelucrate şi interpretate mai ales sub aspect tehnic, și, pe de altă parte, prezintă aspecte noi ce derivă din conjunctura socio-economică prezentă şi de perspectivă. Aceste aspecte derivă din observaţiile şi cercetările ştiinţifice întreprinse în decursul câtorva ani. Pe baza unei aprofundări ştiinţifice a literaturii de specialitate, auto [ ... ]
Roman
Stelian Țurlea
Colecția NOD
Editura INTEGRAL, 2023
978-606-992-718-2
Visul Ancăi de a dansa în celebra trupă a irlandezului Michael Flatley se spulberă atunci când trebuie să revină în țară, înainte să afle rezultatul probelor date la Dublin. Află, dintr-un sms laconic, că mama sa a avut un accident, și se suie în primul avion. Dar nu ajunge decât prea târziu, la înmormântare. Misteriosul accident, tratat de autorități cu o indifer [ ... ]
Descoperitorul insulinei, inventatorul avionului și părintele ciberneticii au fost cu toții români, însă nu s-a bucurat niciunul de onorurile cuvenite unor mari inventatori și remarcabili pionieri în domeniile lor de activitate.
Pe 23 iulie 1921, Nicolae Paulescu a expus rezultatele muncii sale de cercetare. El a găsit în interiorul pancreasului un produs activ antidiabetic, pe care l-a numit pancreină, substanţă ce este acum cunoscută ca fiind insulina. Descoperirea ce [ ... ]
(continuarea romanelor Închisoarea vieții, Integral 2017 și Ochii Întunericului, Integral 2018)
Era ora nouă seara. Secţiile de votare îşi încheiaseră programul iar pe ecranele montate într-o piaţă se afişau rezultatele sondajelor pentru alegerile prezidenţiale. Unul dintre candidaţi, îmbrăcat într-o geacă roşie cu sigla partidului, sărea fericit înălţându-şi victorios braţele în aer, pe o scenă ridicată în mijlocul mulţimii care [ ... ]
Gigolo-ul Gheorghe Găetan încearcă să-și înșele amanta vârstnică, fosta soție a celebrului inginer Leonida, cu niște briliante la preț de chilipir. În seara faptei, femeia este tratată cu icre negre înaintea partidei de sex. Cum înșelătoria eșuează, gigolo-ul o lovește cu un ciocan în cap, vrând să fugă cu milionul de lei destinat afacerii. Sadicul va fi apărat la proces de o pleiadă de avocați iluștri, atrași de publicitatea făcută de ziare evenim [ ... ]
Regele Carol I, Regina Elisabeta (Carmen Sylva), Regele Ferdinand, Regina Maria, Regele Carol a II-lea, Regina-Mamă Elena și Regina Ana – cu toții au trecut la cele veșnice purtând cu ei taine adânci și suferințe neștiute de poporul pe care l-au cârmuit… Regele Mihai I, ultimul Suveran al Țării, este, însă, un autentic supraviețuitor!
Regele Carol I – un sfârșit controversat. Strania ipoteză a sinuciderii
Regina Elisabeta (Carmen Sylva) [ ... ]
Salut! Eu sunt Mihai şi pentru mine, încă de la naştere, viaţa a mirosit a gunoi. Mama, habar n-am cine e, m-a abandonat printre resturi, într-o ghenă de gunoi. Degetele astea de la mâna dreaptă, şi urechea stângă, mi-au fost mâncate de şobolani, acolo, în primele clipe de viaţă. Am început să urlu de durere şi cineva care venise să arunce gunoiul, m-a auzit… Când a ridicat capacul tomberonului, m-a găsit acolo cu şobolanii mergându-mi [ ... ]
Timp de 11 decenii, 31 de domnitori fanarioți au ocupat tronurile Țărilor Române – și, în egală măsură, paturile boieroaicelor zurlii! –, recordul aparținându-i lui Constantin Mavrocordat, de 6 ori Vodă al Munteniei și de 4 ori al Moldovei. Lui îi aparține implicit și definiția violului dintr-un soi de Cod Penal al epocii sale: „Cel ce va fi prins cu ștromeleagul învârtoșat primprejurul părților fătătoare ale mui [ ... ]
Colecția Nod
Editura INTEGRAL, 2024
978-606-992-734-2
Luminița Florica s-a născut imediat după bombardamentul din aprile 1944. Și-a făcut intrarea în lumea ființelor cuvântătoare cu un nume predestinat unui nou început. Pace, flori și lumină. Nu existau încă nici ciocolata pentru copii Luminița, nici revista Luminița, de aceea, la școală era numită, mai în glumă, mai în serios, Lampa lui Ilici (Lenin, pentru necunoscători).
Vreme de 23 de ani [ ... ]
Luminița Nielsen nacque subito dopo il bombardamento dell'aprile 1944. Fece il suo ingresso nel “mondo degli esseri parlanti” con un nome predestinato ad un nuovo inizio. Pace, fiori e luce. Non esistevano ancora né il cioccolato Luminitza per bambini, né la rivista Luminitza, perciò a scuola la chiamavano, più per scherzo che sul serio, Lampada di Ilici (Lenin, per chi non lo sapesse).
Per 23 anni inspirò in abbondanza il fumo delle fornaci [ ... ]
Anda Gabriela Doliș, elevă pasionată de cărți, desen și rock japonez, a debutat editorial cu romanul Perspective. Surpriza plăcută, altoită pe tulpina strâmbă a știrilor despre analfabetismul funcțional devastator din rândul tinerei generații.
Florin Saiu, Evenimentul Zilei
Ce surpriză! O elevă din Onești, Anda Gabriela Doliș, născută în 2002, debutează cu un roman, Perspective, bine scris, alert și atrăgător, cum apar rar la noi.
Alex Ștefănescu
Un al doile [ ... ]
Chen Lai
Traducere din limba chineză de Luminița Bălan
Colecția CHINA INTEGRAL (vol. XIV)
În ultimii ani, în China s-a manifestat o adevărată fervoare guoxue 国学 (studii chineze). Pasiunea pentru studiul strălucitei noastre culturi create de strămoşii noştri a sporit în mod consistent la nivelul oamenilor de rând. De aceea, acest volum cuprinde şi două lucrări referitoare la istoria acestei arii de studiu, în aşa fel încât să-i putem aju [ ... ]
„Doamna Bulandra, eu vreau să plec din Capitală pentru că m-am săturat… să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm!”.
Femeia care a despărțit-o pe Anda Călugăreanu de Dan Tufaru, iubita lui Gheorghe Dinică și a altor vedete, dar și soția celebrului antrenor de la Steaua, Emeric Jenei, a fost o actriță talentată și cu mult sex appeal, care a răvășit efectiv lumea artistică a României din anii ʼ60-ʼ80. Partenera lui Dem Rădulescu din Astă seară [ ... ]
Nu mai puțin de 39 de vedete ale cinematografiei americane au rădăcini românești, de la interpretul lui Tarzan – Johnny Weissmuller, regizorul preferat al lui Marilyn Monroe – Jean Negulesco și soția lui Humphrey Bogart – diva Lauren Bacall la starurile de azi Dustin Hoffman, Wynona Ryder, Harvey Keitel, Natalie Portman și Rosemarie Harris (toți cu bunici proveniți din spațiul mioritic) sau Mila Kunis (născută la Cernauți), fără a-i uita pe Sebastian Stan, născut pe 13 au [ ... ]
În lagăre, tânărul Ceaușescu ar fi avut relații homosexuale nu doar cu Gheorghiu-Dej, ci și cu Șmil Marcovici?!? (O spun mulți dintre fruntașii comuniști!) Soția sa, Elena, a avut mai multi amanți, între care un frate al viitorului dictator și un ofițer german. Fiul, Nicu Ceaușescu, și-a ales ca iubite în special cântărețe, precum Daniela Vlădescu, dar au existat zvonuri legate și de o relație cu Nadia Comăneci. Soția, Poliana Cristescu, i-a fost aleasă de mama sa, [ ... ]
Ghiță Dej a făcut pușcărie politică în anii ʼ30 și, se zice, într-o celulă de la Doftana l-a inițiat pe tânărul ucenic de cizmar Nicolae Ceaușescu în materialism dialectic și nu numai, fapt confirmat de vechii ilegaliști Gheorghe Apostol și Chivu Stoica. În 1936, Dej este bătut, în închisoarea Văcărești, de către deținuții legionari, ultragiați de propunerea erotică făcută de fruntașul comunist unui camarad de-al lor. După preluarea puterii, gusturile i [ ... ]
Dinastia Română a fost întemeiată de un principe prusac, crescut și educat în spiritul disciplinei militare, ceea a impus Regatului balcanic o anumită rigoare în vizibilă contradicție cu lejeritatea stilului de viață levantin. Apoi, alianța sa matrimonială cu regina-scriitoare Carmen Sylva a însemnat deschiderea spre artele frumoase, o constantă a Familiei Regale perpetuată până în zilele noastre, iar epopeea europenizării țării a fost realizată de cuplu [ ... ]
LUCIAN VASILESCU. VIAȚA DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂȚII
Volume de poezie:
– Evenimentul zilei – un poem văzut de Lucian Vasilescu, ed. Nemira, 1995
(premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti);
– Ingineria poemului de dragoste, ed. Albatros, 1996 (Marele Premiu al
Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetul Marmaţiei, şi premiul
Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti);
– Sanatoriul de boli discrete, ed. Cartea românească, 1996 (volum [ ... ]
PUTEȚI COMANDA ȘI ÎN FORMAT EBOOK, DIRECT DE PE AMAZON!
După viață, nu e moarte, ci trecerea într-o altă dimensiune! Chiar există acel stadiu intermediar numit „moarte clinică”, când opțiunile încă sunt deschise și o reîntoarcere este încă posibilă! Iar dacă trecerea este una ireversibilă, de ce – sub diferite forme (eterice sau, concret, materiale) – continuă aparițiile în această lume ale celor „duși”?!? De ce [ ... ]
Cât știm și, mai ales, ce nu știm sau nu se dorește să știm din biografiile unor personalități politice precum Iuliu Maniu, IonMihalache, Ionel Brătianu, Take Ionescu sau I.G. Duca… nu vom afla niciodată din manualele oficiale de istorie! Fiecare în parte este un personaj în sine, care este definit de o veritabilă epopee personală, cu momente luminoase sau clipe negre, în care furia destinului s-a făcut simțită peste măsură…
Ionel Brătianu, regele neî [ ... ]
PUTEȚI COMANDA ȘI ÎN FORMAT EBOOK, DIRECT DE PE AMAZON!
Trupul dar și sufletul unui creștin suferă în egală măsură din felurite pricini…, dar izbăvirea nu-i departe atunci când puterea rugăciunii face efectiv minuni, vindecându-le pe amândouă! În lumea credinței adevărate, poți fi transfigurat de lumina unei candele care veghează alături de o icoană cu har. Iar între odoarele scumpe hărăzite României cele legate de Sfânta Fecioară au [ ... ]
În Virusul mileniului, simpaticele personaje străbat întreaga lume în căutare a ”virusului mileniului” , pe care vor să-l nimicească pentru a salva umanitatea de un mare pericol, cu atât mai mare cu cât nimeni nu şi-l reprezintă clar. De altfel, nici inamicul public nu are identitate: ”Nu ştie nimeni nici măcar cum arată, dacă e mic sau mare, scund sau înalt, slab sau gras, rotund sau filiform, ca o bilă sau ca un băţ, cu braţe, crengi sau fr [ ... ]
Ein Buch biografischer Gedankenblitze, zugetragen aus Ost und West, Abendland und Orient, aus der von dem Kind versüßt erlebten Diktatur in Bukarest und der von dem Teenager in Tel Aviv erahnten verschärften Freiheit, eine neorealistische wallachisch-donauländische rasante Verwandlung, aber mit der wohltemperierten Kadenz des nordisch-israelischen Expressionismus. Dies wäre in etwa im bewegten Stil des Autors eine Definition in paradoxen und perfekt verdauten Paramete [ ... ]
Cartea minunată a regizorului Alexander Hausvater ne cucerește prin faptul că ne investește cu demnitatea de cititori căutători de sens. Oarecum, autorul mi-a părut la început un fel de descendent rebel al povestirilor hasidice. Cele care aduceau lumii parabole născute în comunitățile răspândite și care, uneori, în expresia lui Martin Buber sau S.Y. Agnon, au produs adevărate capodopere ale înțelepciunii, alteori chiar creatoare ale unei gândiri paradoxologice [ ... ]