RODII, ORHIDEE, MIRODENII - Concita Marius

Roman

Colecția NOD

Odată, demult, parcă într o altă viață, şi eu condusesem un astfel de avion, şi eu zburasem fericit prin înălțimi, cutreierasem cerul, căutând infinitul, zburasem atât de sus sperând că zborul meu o să mă ducă mult mai departe de toată grozăvia, de tot ceea ce urma să mă aştepte jos, în iadul de pe pământ. Demult, fusesem pilot militar…

Acum, de aici de sus, de la etajul treizeci al acestui bloc, aflat în construcție, priveam către acele înălțimi, pe care le iubeam atât de mult, înălțimi de unde viața mea se prăbuşise cu viteza unui supersonic în picaj. Zgomotul avionului, care se pierduse în depărtări, încă mai răsuna slab, tulburând norii. Mi am aprins o țigară şi m am aşezat pe cimentul rece, cu picioarele atârnându-mi în gol, urmărind dâra lăptoasă imprimată pe cer ca o cărare a văzduhului. Atunci gândurile parcă mi se înălțară şi ele, zburând departe, în trecut, parcă într-o o altă viață…

Marius Concita

Scrie o opinie