eBook | disponibil pe Amazon |
ISBN | 978-606-8782-24-9 |
Format | 20x20 cm |
Legătorie | Broșată |
Colecția | Himera |
Conținut | poezii |
Număr de pagini | 152 |
Ediția | I |
Coperta | paperback, policromie |
PUTEȚI COMANDA ȘI ÎN FORMAT EBOOK, DIRECT DE PE AMAZON!
Poezia, după cum se remarcă din capul locului, energică, dezlănţuită, pe care o semnează Angela Furtună, reprezintă totuşi un triumf al artificiului. Poeta are în vedere fiinţa ca pe un foc pe care se străduieşte din răsputeri a-l înăbuşi spre a nu provoca un incendiu. Aceasta e puternică, rebelă, i se simte enorma zbatere, dar ţinta autoarei e de-a o disciplina, de a-i sugruma vitalitatea, de-a o oferi ca pe-o ofrandă textului. Textul e zeitatea ce consumă existenţa, asumîndu-i condiţia într-un chip ideal, tranzitînd-o în semnele sale indelebile, cristalizînd-o. Condiţia estetică a textului se întemeiază pe condiţia intrinsecă a fiinţei (la nivel intim, biografic, cultural) şi e cu atît mai convingătoare cu cît elementele ce-o ilustrează pe cea de-a doua sînt mai îmbelşugate. Drept care Angela Furtună se avîntă în toate direcţiile, cu un impresionant elan al cumulării de imagini, concepte, impresii din numeroase domenii, cu o dispoziţie a varietăţii menită a asigura augustului apetit textual un meniu pe măsură. (Grigore Gricurcu)