ISBN | 978-606-992-241-5 |
Format | 21 x 29,7 cm |
Legătorie | broșată |
Colecția | Poveștile Jariștei |
Conținut | album |
Număr de pagini | 336 |
Interior | policromie |
Data apariției | februarie, 2019 |
Ediția | I |
Coperta | color, paperback |
Literatura nu există numai în romane, poezii și piese de teatru. Există în oricare text scris de un autor talentat. Un asemenea autor ‒ nu talentat, ci hipertalentat ‒ este Aurora Nicolau, cunoscută sub numele pitoresc Kera Calița. Cartea ei, Plăcerile păcătoase ale gastronomiei, pe care o aveți acum în față, dragi cititori, nu aparține vreunui gen literar, este inclasificabilă, și totuși, ne captivează, ne încântă și ne transportăîn timp, ca orice carte bună.
Autoarea face o sinteză de istorie, artă culinară, anecdotică și retorică. Folosește cu dezinvoltură un limbaj de epocă, aducând în prim-plan personalități din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, dar și unul specific vremii noastre. Practică istorisirea (unor întâmplări uitate de aproape toată lumea), inventarierea (alimentelor, condimentelor etc.), evocarea (unui mod de viață pierdut în ceața istoriei), portretizarea (unor personalități istorice și culturale: Constantin Brâncoveanu, Constantin Cantacuzino, Mihail Kogălniceanu, Păstorel Teodoreanu și mulți alții), citarea (unor replici intrate în folclorul citadin). (...)
Aurora Nicolau are un foarte sigur instinct artistic. Este, de altfel, nu numai o scriitoare, ci și o actriță, o creatoare de vestimentație, o scenografă. Cine a văzut-o vorbind la microfon în fața mesenilor din propriul ei restaurant, Jariștea, nu o poate uita. În acele momente Aurora Nicolau se transformă în Kera Calița.
Alex. Ștefănescu