exFaustiv - Ursenco Igor

Tărîmul ascuns şi magia literaturii sau Despre trans-bordarea limitelor 

Personalitate polivalentă, Igor Ursenco vine dintr-un loc în care spiritul diferitelor etnii arde cu flacără mare, sub semnul curcubeului. Versurile sale – pline nu numai de copleşitoare aluzii culturale, ci şi de referinţe istorice şi politice – capătă adesea valoare de mituri ale (re)naşterii şi proiectări intangibile a germenelui uman.

Poet situat în descendenţa lui Nichita Stănescu şi Ion Stratan, rafinat, cult, hiperinteligent şi ludic, Igor Ursenco crede în Forţa Incantatorie a Cuvîntului, iar poemele sale, pline de imagini puternice şi viziuni inspirate, stau sub semnul unei adevărate mistici a simbolurilor. Schiţînd o hartă spirituală în care se simte acasă, el caută neîncetat sensurile primordiale ale creaţiei şi ale existenţei. Aş spune că nota definitorie a creaţiei sale este „trans-bordarea” limitelor de tot felul, transgresarea genurilor, speciilor şi noţiunilor, a frontierelor senzoriale și telurice, filosofice şi spirituale.

În volumul ExFaustiv e de găsit chiar un inventar al porţilor de acces către alte dimensiuni, pentru că poezia lui Igor Ursenco este iluminare pură, trăită într-o stare de luciditate maximă a conştiinţei poetice (printre altele, coperțile volumului sunt foarte sugestive pentru magia dinăuntru!).

Suprasaturate de simboluri şi termeni încifraţi care își așteaptă Decodificatorul Ideal, textele lui Igor Ursenco au strălucirea stranie a unor amulete, brăţări şi pietre protectoare purtate de şamanii ancestrali.

‒ Şerban TOMŞA (București)

Scrisă în paradigma unei conștiințe lărgite, cartea ExFaustiv ni-l revelează pe poetul Igor Ursenco fiind posesorul unei rațiuni („de a fi”) eliberate ireversibil și libere de sisteme de referință rigide care – oricum în finalitatea lor – intră în disoluție escatologică și estetică.

Textele sale admirabile, adunate contrapunctic într-un volum de maturitate estetică, își dezgolesc cu multă confidență marginile autotelice doar pentru a se proteja cu aceeași tenacitate de orice intruziune a materiei brute. În conținutul lor intri astfel ca într-un aditon de templu grecesc: printre interstițiile unei gîndiri (aș prefera să o numesc, în cazul lui Igor Ursenco) mai curînd „nereziduale” decît (recognoscibil) „poetice”, nu prea este loc de generații de cititori care să se țină de mîini în grupuri solidare. Exploratori curajoși și solitari ai alterității doar cît a se strecura, în fantele rezultate, cu o mai mare ușurință ecologică.

Doar simpla lecturare a Sumarului cărții asigură o bună vecinătate cu stîncile de canion, la extremitățile interioare ale cărora nu poți exclude emergența unor curenți (subterani și celești) în care Feuerbach și Buber s-au aruncat Unul întru salvarea Celuilalt.

‒ Rafael-Jesus RUBIO y HEDRON (Alcalá de Henares, Spania)

Versurile lui Igor Ursenco sunt plăsmuite în zodia dorinţei de experiment şi reviriment, proiectate pe orizontul testamentar al avangardismului dintotdeauna şi de pretutindeni.

Autorul şi le doreşte dense în simboluri, de cele mai multe ori cvasicriptice, mizînd avid şi oarecum … decent-orgolios pe entropia sui generis – pe cea estetică, în mod special, ca „stare de dezordine… din care se naşte opera de artă prin intervenţia creatoare a artistului”. Reproduc această definiţie, deoarece în cazul volumului ExFaustiv „teoria” este incifrată metaforic, evitînd apodicticul, cînd ar fi exclusă posibilitatea opoziţiilor. Contradicţiile, „răspărul” semnificaţiilor sunt dorite, provocate în aceste versuri ale dihotomiilor şi – nu de puţine ori – ale extremelor. Sunt versurile „datului natural”, dar şi ale travaliului iniţiatic perseverent.

‒ Leo BUTNARU (Chișinău)

În acest volum unicat, Igor Ursenco ne invită la un „Banchet” ad hoc cu Platon, transformat treptat într-un Dialog la nivel de Cicluri, poeme, strofe, versuri, ritmuri rimate și cadențe interne. Numai singură „Harta gloselor contextuale”pe care autorul o anexează la finalul cărții rezultă într-un „maniheism” liric debordant pe care neîndoios l-ar îmbrățișa, în fața morții prietenoase, un Hieronimus Bosch convertit de urgență la ecologie. Spirituală, de ce nu.

Autorul își poate lichida liniștit (cu conștiința împăcată, altfel spus) contul la capitolul poezie, intuind la modul cel mai liric posibil că meta-literatura are nevoie de el în altă parte a domeniilor ei latifundiare, de exemplu în post-critică.

‒ Geo GHEȚU (București)

După o viețuire arhetipală pe modelul consacrat de Parmenide (cu totul valabil în volumul de debutant „Lωgωs”, tatăl meu : mama mea „Iμagω”), textele din ExFaustivaduc în prim-planul liricii contemporane „fenomenologia alterităţii” promovată de Emmanuel Lévinas și iradiată controversial de teologul Carl Bart în ontologicul său „Das Nihtige”.

Eromaticistul Igor Ursenco trasează calea plauzibilă care ar merita urmată de gînditorii ce îi calcă pe urme, doar după ce vor fi renunțat definitiv la „Umanismul” consumat în ritmul tezelor „Anti-umane”, acum frivole de-a binelea, proclamate mai înainte cu un sfert de mileniu de Pico della Mirandola:

De-o Zodie cu mine e Cuvîntul, dar

răspundem la Nume şi Sorţi diferite

prin linia despărțitoare

a Samsarei la Unica Amantă ce-o împărțim frățește…

                     (fortuna labilis).

Făcînd abstracție de cearta secolelor dintre „universaliile” ce împart toți artiștii creatori în nominaliști, realiști și conceptualiști, poetul se întoarce – originar și original – la misiunea sa primordială, și anume: transferarea pe teren estetic a „apoptozei”, adică declanșarea programului genetic de moarte controlată pentru a păstra homeostazia celulară a unui organism autonom.

Cotată în fluxul bursier al conștiinței, existența – da-da, pura existență – devine nu atît un „capital” fluctuant, cît mai ales riscant pentru orice Curriculum Vitӕ în plină desfășurare. Numai corpul totemic virtual trădează identitatea poetului (a poemului ce își refuză devenirea fiind „plasat” între paranteze husserliene), o biografie abia palpabilă:

Toți te (rănesc). Doar (versul) tău nemimat

pe (masca mortuară) a lui (Aius)

te va (ucide)

cu (sînge) rece precum (regnurile) anonime

ce se (pîndesc) reciproc în furnalele (agoniei)

               (omnes vulnerant, ultima necat).

În ultimă Instanță, Tratatul extatic ExFaustiv rezultă într-un Ghid liric mult mai practic decît orice Utopie ce poate promite o nouă (?) revigorare spirituală.

‒ Kelly McFarlow (Cambridge, Regatul Unit)

Scrie o opinie