Slide 0 Slide 01 Slide 02 Slide 03 Slide 04 Slide 05 Slide 07 Slide 07 Slide 07 Slide 07 Slide 08 Slide 09 Slide 09 Slide 10 Slide 14

ELENA LUPESCU, o biografie care iese din comun și obsesiile lui Carol al II-lea - Boerescu Dan-Silviu

ELENA LUPESCU, o biografie care iese din comun și obsesiile lui Carol al II-lea   - Boerescu Dan-Silviu
Autor: Boerescu Dan-Silviu
Editura: INTEGRAL
Cod produs: IN000662
Disponibilitate: In stoc
Preţ: 19,99 lei
Preţ fără TVA: 19,04 lei
Cantitate:  
   - SAU -   
ISBN 978-606-992-128-9
Format 13 x 20 cm
Legătorie broșată
Colecția Destine (XIX)
Conținut docu-drama
Număr de pagini 144
Interior 1 culoare
Data apariției iulie, 2018
Ediția I
Coperta color, paperback

Colecția DESTINE vol. XIX

Biografia Elenei Lupescu, cea de dinainte de întâlnirea cu Carol, nu iese prea mult din tiparele epocii. Conform unui raport al Direcţiei Generale a Poliţiei, datat 29 iunie 1935, ea s-a născut la Iași pe 16 septembrie 1896 (deși, din cochetărie feminină, ea a încercat să acrediteze și versiunile „1899” sau „1902”). A fost fiica lui Nicolae (Nahum) Grünberg (născut evreu, ulterior botezat creștin ortodox) și a Elizei Falk (născută evreică, botezată în religia catolică), fostă dansatoare la Viena. Din diferite rațiuni, nu și-a asumat originea semită. În 1927, Elena scria: „Sunt născută la Bucureşti, tatăl meu fiind român şi mama mea rusoaică. Tatăl meu era chimist. Nu suntem evrei, deşi s-a spus că suntem. Am prieteni foarte iubiţi printre evrei şi, dacă aş fi evreică, aş fi mândră de asta”.

Evident că biografia i-a fost scrisă şi rescrisă în funcţie de capriciile istoriei. Şi în privinţa numelui său real au existat controverse: Elena Lupescu, fostă Tâmpeanu (prin căsătoria cu un ofiţer român, de care a divorţat în cele din urmă, „pe principiul că unei membre a societăţii bune de la Cazinoul din Sinaia nu i se potriveşte viaţa de gospodină”).

„Înalta Doamnă”, „Femeia Nefastă”, „Duduia”, „Lupeasca”, „Roaiba” sunt doar câteva dintre apelativele sub care era desemnată în epocă și, chiar din această simplă enumerare, se vede cât de dificil era de fixat ea într-o formulă caracteriologică. Era o frumusețe neconvențională, unii nici nu prea o considerau frumoasă! Elena – care-și mai zicea și „Magda” sau, mai rar, „Duța” – nu era înaltă, ci o minionă delicată, cam la 1,60 metri înălțime, cu pielea albă, ca de sidef, vag presărată cu pistrui (doar uneori, vara, după vreo escapadă la Techirghiol), părul blond-roșcat, cu multe oscilații de culoare după capriciile modei, ochii verzi de o mare intensitate dar trăsăturile feței destul de convenționale. Chipul îi era, însă, luminat de o strălucire aparte, care o făcea imediat remarcată.

‒     Alertă maximă: nudurile Elenei Lupescu

‒     Suveranul-Playboy

‒     O familie destrămată de amanta regală – suferințele tânărului Prinț Mihai

‒     Femeia fatală – „Duduia” Elena („Duța”, „Magda”) Lupescu, ex-Tâmpeanu, ex-Grünberg și priapicul cumințit

‒     „Femeia cu părul roşu care-l iubeşte cu patimă pe Carol”

‒     În loc de Epilog: Cerceii cu perle rare ai unei femei unice

DESTINE CONTROVERSATE (35 VOLUME)

Marile personalități ale societății și culturii românești, din ultima sută de ani venind până spre contemporaneitate, au avut biografii și cariere care ascund încă multe secrete, dintre care unele pot deranja opinia publică pudibondă. Însă, cu toții, cei care au ținut capul de afiș al vieții publice au  trăit fiecare clipă intens, pătimaș chiar! De aici și încadrarea lor în categoria marilor români cu... DESTINE  CONTROVERSATE!

Dar, chiar dacă unele detalii pot părea șocante și contrazic violent miturile, zdruncinând uneori din temelii soclurile statuilor ridicate în subconștientul colectiv, de ce ne-am (auto)cenzura în continuare, făcându-le, practic, o mare nedreptate acestor oameni cu adevărat fabuloși, pe care nu vom înceta să-i iubim în continuare?

Scrie o opinie

Numele:


Opinia dumneavoastră: Antenţie: etichetele HTML nu vor fi afişate!

Rating: Foarte slab           Excelent

Introduceţi codul din imagine:

Cod de validare

Carti din aceeasi colectie

Deşi facem eforturi permanente pentru a păstra acurateţea informaţiilor din acestă prezentare, rareori acestea pot conţine mici inadvertenţe. Fotografia are caracter informativ. Unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare. Vă stăm oricând la dispoziţie pentru eventuale clarificări.