ISBN | 978-606-992-051-0 |
Format | 13x20 cm |
Legătorie | broșată |
Colecția | Colecția Regală |
Conținut | docu-dramă |
Număr de pagini | 152 |
Interior | 1 culoare |
Data apariției | decembrie 2017 |
Ediția | I |
Coperta | paperback, policromie |
Ultimul Suveran al României a avut o viață și o domnie (în două etape) absolut chinuite, marcate de cele mai ciudate întorsături de situație. A urcat prima oară pe tron copil fiind, în plin vid de putere provocat de moartea bunicului său, Ferdinand, dispariția eminenței cenușii a țării – premierul Ionel Brătianu și renunțarea la calitatea de Principe Moștenitor a tatălui său, Carol al II-lea. După cîțiva ani în care puterea a fost în mâinile unei Regențe care se manifesta mai mult la alibi, a fost detronat de propriul său tată, reîntors în țară pe furiș. Apoi, în septembrie 1940, după abdicarea lui Carol al II-lea, revine pe tronul unei țări sfârtecate și care aluneca într-o conflagrație sinucigașă. La 23 august 1944, se alătură loviturii de stat împotriva Mareșalului Antonescu, însă asta nu-l va salva de oribila presiune a armatei sovietice intrate în țară pentru a instaura regimul comunist. Astfel că pe 30 decembrie 1947 este obligat să abdice – act nerecunoscut vreodată de Parlament! – și să plece într-un lung și dureros exil. Se căsătorește în pribegie cu Ana de Bourbon-Parma, care îi va dărui cinci fiice însă niciun fiu. După 1989, noua putere cripto-comunistă de la București îl supune unui șir de umilințe, apoi reușește să revină pe meleagurile natale, dar, la împlinirea a 90 de ani de viață, ține un discurs epocal în fața Camerelor Legislative reunite și în absența președintelui de atunci al țării, care refuză în chip ostentativ să ia parte la manifestarea simbolică. În fine, după ce, el însuși grav bolnav fiind, își pierde partenera de viață, ultima perioadă este marcată de un scandal absurd, care duce la eliminarea din linia de succesiune dinastică a Principelui Nicolae, singurul moștenitor de sex masculin eligibil conform legii salice, abrogată și ea între timp în favoarea fiicei întâi născute, Principesa Margareta…
Micul Prinț. O copilărie tristă, pe tron sau în apropierea lui
Un Rege de numai 18 ani în vâltoarea istoriei
Iubirile de tinerețe și căsătoria cu Ana de Bourbon-Parma
Cele cinci fiice ale Regelui Mihai I
Palatul Elisabeta, ultimul refugiu românesc al familiei regale
Exil în în Danemarca, Anglia și în Elveția
Castelul de la Săvârșin și colecția de mașini a Regelui
Amintirea Suveranului
Ordinea de succesiune la tronul României
COLECȚIA REGALĂ (11 VOLUME)
Istoria modernă a României (1866-1947 și, în fapt, până în prezent) este imposibil de înțeles fără analiza istoriei Casei Regale a României, ale cărei personaje, de la Carol I la Mihai I, au marcat decisiv momentele cele mai importante ale ultimului veac și jumătate al Principatelor, Regatului și – vai! - Republicii Populare/Socialiste sau, revenind în vâltoarea clipei, al unei Românii fără de noimă și identitate precisă, parcă mereu pierdută în caruselul european și mondial.
Fără contribuția novatoare a Casei Regale nu se știe când și cum România ar fi putut trece din feudalismul întârziat direct în epoca modernă, cum fără acțiunile inspirate și deciziile înțelepte luate (uneori, contra inimii și a glasului sângelui!) de Suverani (Regele Carol I, Regele Ferdinand și Regina Maria) niciodată nu s-ar fi putut înfăptui, la 1 Decembrie 1918, unica Românie Mare.
Recunoscând rolul istoric jucat de cele cinci generații ale Familiei Regale a României, nu putem să le negăm acestora nici calitatea de oameni ai timpului lor (…nu doar ai eternității!), de ființe învestite nu doar cu prerogativele dinastice ci și cu atributele lor pur umane, care au creionat și personalitățile puternice ale unor ființe adesea pătimașe și chiar contradictorii, pe care nu ne-am propus să le idealizăm în vreun fel. Din amalgamul de trăsături, uneori destul de greu de armonizat, au reieșit figuri luminoase, fascinante și, în ciuda locurilor comune livrești, absolut surprinzătoare. Vă invităm să le devoalăm împreună în filele (pe care unii le-ar putea considera, pripit, iconoclaste) ale cărților din Colecția REGALĂ!