ISBN | 978-606-992-642-0 |
Format | 13 x 20 cm |
Legătorie | broșată |
Colecția | Educație Integrală |
Conținut | noțiuni psihopedagogice |
Număr de pagini | 168 |
Interior | 1 culoare |
Data apariției | ianuarie, 2022 |
Ediția | I |
Coperta | color, paperback |
O carte cu noțiuni psihopedagogice pentru combaterea agresivității din școli, sfaturi, povești și activități pentru dezvoltarea empatiei elevilor și combaterea bullying‑ului.
de Roxana Andreea Rusu
Prefață de Bogdan Ivănescu, Doctor MiT
Proiect susținut de Normens
Colecția Educație Integrală
„Cum combat Bullyingul - tratează primul nivel la care bullyingul se întâmplă și care, de altfel, este și cel mai impactant. Este nivelul la care, totodată, bullyingul se poate observa și care, într-un fel sau altul, am putea spune că este instituționalizat, monitorizat și consemnat istoric. (…)
Roxana Andreea Rusu, prin experiența sa de psihopedagog și autor de cărți pentru cei mici (și, mai ales, pentru părinții celor mici) pune punctul pe i și oferă profesioniștilor în domeniu un instrument precis și concis, util în efortul actualei generații de dascăli, în efortul de a îndrepta lumea de astăzi și de mâine."
(Bogdan Ivănescu - Doctor MiT)
,,Nu există o soluție magică împotriva bullying-ului, totuși putem combate acest fenomen printr-o serie de instrumente, inițiative și nu în ultimul rând printr-o atitudine pro activă, începând cu străduința de a oferi în permanență copiilor modele pozitive și ocazii de a-și dezvolta empatia față de toate ființele și față de natură."
(Roxana Andreea Rusu)
Despre autor
Roxana Andreea Rusu a absolvit Psihosociopedagogia și apoi Masterul în Managementul Resursei Umane, la Universitatea din București.
A colaborat cu mai multe publicații naționale și a condus o revistă de sănătate și stil de viață. A publicat peste 1000 de articole despre parenting și psihologia copilului.
Este fondatoarea site-ului AmNăscutAcolo.ro, în jurul căruia a construit din 2010 o comunitate formată din specialiști, gravide și mii de mămici care și-au publicat experiența nașterii, creionând o „radiografie" a sistemului de sănătate public și privat, din perspectiva pacientei care merge să nască. După 10 ani proiectul a fost preluat de o companie și este dezvoltat în continuare.
În calitate de Profesor de Științe Sociale a promovat Drepturile Copilului și Gândirea Critică și a obținut alături de elevii săi numeroase premii. A desfășurat în școli diverse acțiuni, în special pentru combaterea bullying-ului și discriminării.
A implementat în școală proiectul „Citizen” coordonat de Center for Civic Education SUA, încurajând elevii să se implice în problemele comunității din care fac parte. A colaborat cu Institutul Român pentru Drepturile Omului, pentru desfășurarea activităților educative, atât in sistemul de învățământ tradițional, cât și în sistemul de învățământ Montessori.
In 2019, echipa pe care a coordonat-o a luat Premiul I la Concursul Național Drepturile Copilului, organizat de Ministerul Educației și Organizația Salvați Copiii.
A inițiat demersul #CopaculCărților, stimulând zeci de școli din toată țara să promoveze cărțile și lectura în rândul elevilor.
În 2020 a lansat la Editura Integral cartea cu povești educative pentru dezvoltarea empatiei și combaterea bullying-ului „ Andrei și Pietricica Prieteniei”, apoi smartbook-ul „Eu și Virusul Hai Hui”, povestea care explică pandemia de Coronavirus și măsurile de prevenție pe înțelesul copiilor, respectând abordarea recomandată de UNICEF.
La finalul aceluiași an a lansat smartbook-ul „Aventurile lui Leonardo”, cu povești educative și activități pentru dezvoltarea soft-skills. Cartea s-a clasat pe locul II în topul general al cărților, după preferințele publicului, la Târgul Radio România Gaudeamus, fiind „cea mai râvnită carte” la categoria pentru copii.
În 2021 a lansat cartea „Leonardo și furtuna emoțiilor” cu povești și activități pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor.
În 2021 și 2022 a demarat împreună cu Editura Integral campania #EducațiePrinLectură, pentru promovarea lecturii în rândul elevilor. Au participat activ mii de clase și cadre didactice din toate școlile din țară, amenajând #ColțulDeLectură – un loc dedicat cărților, la care copii au acces liber și imediat, chiar în sala de curs.