ISBN | 978-606-992-052-7 |
Format | 13x20 cm |
Legătorie | broșată |
Colecția | Colecția Regală |
Conținut | docu-dramă |
Număr de pagini | 152 |
Interior | 1 culoare |
Data apariției | ianuarie 2018 |
Ediția | I |
Coperta | paperback, policromie |
Nu a fost prima opțiune pentru înlocuirea lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul Principatelor Unite, dar s-a dovedit a fi, finalmente, cea mai fericită soluție, una de-a dreptul providențială pentru cele două țărișoare dunărene aflate în bătaia a trei imperii și beneficiare ale unei foarte fragile uniuni, mereu puse sub semnul întrebării.
Domnitorul Carol I se implică personal în Războiul de Independență, proclamă apoi Regatul, reușește modernizarea unei Românii abia trezite dintr-o lungă letargie cu ciubuce și șalvari, pentru, ca la începutul primei conflagrații mondiale, să accepte decizia Consiliului de Coroană și să-și abandoneze țara de baștină în favoarea celei de adopție, cu care se identifică astfel la cel mai profund nivel. Aceasta va fi, însă, și ultima grea lovitură pe care o primește omul Carol, strivit între datoria istorică și glasul sângelui într-o încleștare dramatică, una care i se va dovedi fatală. Metaforic sau, poate, chiar la propriu, Carol I se va sinucide pe altarul noii sale patrii, făcând un sacrificiu pe care tânăra națiune, pe care tocmai o clădise, nu a știut, probabil, s-o aprecieze niciodată așa cum s-ar fi cuvenit…
Zephyrinus – Întemeietorul României moderne a salvat țara de haos
Carol și Elisabeta – secretele primei căsătorii regale a României
Simbolul puterii monarhice: Palatul Regal din București
Povestea Peleșului: Un Principe străbate țara căutând locul unde să ridice un castel
„Afacereatăblițelor de plumb” – un mister regalprelungit peste timp
Când leul capătă acoperire în aur! Miracolul românesc – o jumătate de secol de progres
Otrăvit de durere, seconsidera dezonorat… Sfârșitul controversat: a fost o sinucidere?
COLECȚIA REGALĂ (11 VOLUME)
Istoria modernă a României (1866-1947 și, în fapt, până în prezent) este imposibil de înțeles fără analiza istoriei Casei Regale a României, ale cărei personaje, de la Carol I la Mihai I, au marcat decisiv momentele cele mai importante ale ultimului veac și jumătate al Principatelor, Regatului și – vai! - Republicii Populare/Socialiste sau, revenind în vâltoarea clipei, al unei Românii fără de noimă și identitate precisă, parcă mereu pierdută în caruselul european și mondial.
Fără contribuția novatoare a Casei Regale nu se știe când și cum România ar fi putut trece din feudalismul întârziat direct în epoca modernă, cum fără acțiunile inspirate și deciziile înțelepte luate (uneori, contra inimii și a glasului sângelui!) de Suverani (Regele Carol I, Regele Ferdinand și Regina Maria) niciodată nu s-ar fi putut înfăptui, la 1 Decembrie 1918, unica Românie Mare.
Recunoscând rolul istoric jucat de cele cinci generații ale Familiei Regale a României, nu putem să le negăm acestora nici calitatea de oameni ai timpului lor (…nu doar ai eternității!), de ființe învestite nu doar cu prerogativele dinastice ci și cu atributele lor pur umane, care au creionat și personalitățile puternice ale unor ființe adesea pătimașe și chiar contradictorii, pe care nu ne-am propus să le idealizăm în vreun fel. Din amalgamul de trăsături, uneori destul de greu de armonizat, au reieșit figuri luminoase, fascinante și, în ciuda locurilor comune livrești, absolut surprinzătoare. Vă invităm să le devoalăm împreună în filele (pe care unii le-ar putea considera, pripit, iconoclaste) ale cărților din Colecția REGALĂ!